„Britanicii trebuie să se pregătească activ pentru război”. Un document guvernamental a panicat Anglia

Data actualizării: 27 iunie 2025

Guvernul britanic a lansat un document oficial în care avertizează că populația ar trebui să se pregătească serios pentru un posibil scenariu de război, într-un context global tot mai instabil.

În Strategia de Securitate Națională recent publicată, autoritățile spun clar că amenințările din partea unor state ostile, a grupărilor teroriste și a atacurilor hibride sunt în creștere, iar posibilitatea ca teritoriul Marii Britanii să fie afectat direct nu mai este doar o teorie.


Britanicii, din nou în fața unei mobilizări civile

„Pentru prima dată în mulți ani, trebuie să ne pregătim activ pentru posibilitatea ca teritoriul britanic să fie amenințat direct, potențial într-un scenariu de război”

– se arată în documentul oficial, care amintește de mobilizarea generală din timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Premierul Keir Starmer a ieșit public cu o declarație despre această perioadă de „incertitudine radicală” și a anunțat că Guvernul se angajează să aloce 5% din PIB pentru securitatea națională în următorii zece ani.

Raportul subliniază că acest buget va reuni, într-un mod nemaiîntâlnit din 1945, prioritățile civile și cele militare. Printre cele mai îngrijorătoare aspecte se numără revenirea în prim-plan a amenințării nucleare.

Citește și:

„Amenințarea armelor nucleare este din nou în creștere”

– notează documentul, precizând că abordarea acestei situații e mai complicată decât în perioada Războiului Rece, din cauza numărului mai mare de state deținătoare, a tehnologiilor nucleare noi și a acordurilor internaționale care nu mai țin pasul.

Se atrage atenția și asupra infrastructurii criticeconducte de energie, cabluri submarine, noduri logistice și centre de transport – toate acestea fiind considerate potențiale ținte.

„Cazurile de spionaj, interferență în democrația noastră și subminare a securității noastre economice din partea Chinei au crescut în ultimii ani”

Ministrul Pat McFadden, responsabil cu activitatea cabinetului, a susținut în fața Parlamentului că este nevoie de o reacție fermă și bine gândită pentru întărirea securității naționale.

„Guvernul trebuie să fie perspicace și ferm”

– a declarat acesta, promițând că vor fi luate măsuri clare pentru protejarea țării.

„Toate acestea ne vor face o țară mai puternică și mai rezistentă”

– a adăugat el, într-un moment în care tonul oficial pare să pregătească populația pentru o schimbare majoră de mentalitate și organizare.

Chiar dacă limbajul documentului este serios și uneori alarmant, autorii au ținut să transmită și un mesaj de încurajare către cetățeni.

„Vom avea nevoie de agilitate și curaj pentru a reuși, dar ar trebui să fim optimiști”

– scrie în finalul Strategiei de Securitate Națională. Se face apel la forța interioară a poporului britanic și la capacitatea sa de a se uni într-un efort comun, exact ca în vremurile de criză din trecut.

„Rămânem o țară hotărâtă, bogată în istorie, valori și capacități. Dar, mai presus de toate, există determinarea poporului britanic însuși”

Documentul îndeamnă la solidaritate și implicare, spunând că

„nu trebuie să ne uităm prea departe în istoria noastră pentru a găsi un exemplu de efort al întregii societăți, motivat de voința colectivă de a ne proteja unii pe alții”

Această strategie a fost primită cu îngrijorare de mulți cetățeni, care văd în tonul său o ruptură față de abordările anterioare, mai rezervate. Rămâne de văzut cum se va implementa planul anunțat și cât de repede vor fi mobilizate resursele pentru ca Regatul Unit să fie pregătit, nu doar teoretic, ci și practic, pentru scenariul pe care guvernul nu îl mai exclude.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨