Cum va fi vremea în luna septembrie 2025. Meteorologii anunță o lună așa cum nu a mai fost în România

Administrația Națională de Meteorologie anunță că temperaturile vor fi mai scăzute decât de obicei în zonele sudice, estice și centrale, dar veștile sunt bune pentru turiștii aflați pe litoral.
Ploile vor fi tot mai rare, iar rafalele de vânt vor afecta suprafețe mult mai restrânse. În același timp, apa Mării Negre, care în ultimele zile a înregistrat o scădere bruscă a temperaturii, va reveni treptat la valori mai ridicate.
Cum va fi vremea pe litoral și în septembrie
Potrivit Florinelei Georgescu, directorul Administrației Naționale de Meteorologie, schimbarea circulației maselor de aer va influența și temperatura apei.
„Astăzi, marea este încă rece, dar în următoarele zile, odată cu schimbarea circulației aerului, valorile termice din apă vor urca treptat. Vom monitoriza situația spre sfârșitul săptămânii, când ne așteptăm la o încălzire semnificativă a vremii”, a declarat meteorologul, citată de România TV.
Odată cu intrarea în luna septembrie, meteorologii anunță o abatere de la normalul perioadei. Temperaturile vor fi peste valorile obișnuite, iar această tendință se va menține cel puțin până la jumătatea lunii. Prognoza publicată de ANM pentru perioada 1–8 septembrie arată că media termică va depăși limitele normale în toate regiunile, cu cele mai mari diferențe în sudul țării.
Cantitățile de precipitații estimate pentru începutul lunii septembrie vor fi ușor mai reduse decât media în partea de sud-vest a țării. În restul regiunilor, ploile se vor încadra în valorile normale pentru această perioadă, ceea ce înseamnă că nu sunt prognozate abateri importante.
Între 8 și 15 septembrie 2025, valorile termice rămân ridicate, peste pragurile obișnuite ale perioadei. Zonele sudice continuă să resimtă cea mai puternică încălzire, în timp ce regiunile din nord și centru se apropie mai mult de media normală. În privința precipitațiilor, acestea se mențin la un nivel apropiat de cel obișnuit, fără a fi semnalate excese sau deficite importante.
Săptămâna 15–22 septembrie păstrează aceeași tendință de vreme caldă. ANM menționează că temperaturile rămân mai mari decât cele specifice perioadei, iar regiunile sudice și sud-estice sunt din nou cele mai afectate de acest fenomen. În ceea ce privește ploile, estimările indică valori apropiate de media normală în toate zonele.
În ultima săptămână a lunii, 22–29 septembrie, meteorologii anunță menținerea unui regim termic ridicat la nivelul întregii țări. Deși temperaturile vor fi în continuare peste mediile climatologice, precipitațiile se încadrează în limitele obișnuite. Astfel, septembrie 2025 se anunță a fi o lună cu vreme neobișnuit de caldă pentru România, fără variații extreme în ceea ce privește ploile.
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨