ANM a emis cod portocaliu de vijelii puternice. Vremea se înrăutățește și mai tare! Închideți geamurile și evitați deplasările

Vijelii, viscol și ploi torențiale pun stăpânire pe aproape toată țara începând de vineri dimineață. Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări de cod galben și portocaliu, valabile pentru zilele de 28 și 29 martie, vizând intensificări puternice ale vântului, precipitații abundente și ninsori viscolite la munte.
Ploi și vânt puternic în toată țara, cod portocaliu în zece județe
Începând de vineri, 28 martie, ora 10:00, până sâmbătă, 29 martie, ora 23:00, se vor semnala ploi în toate regiunile țării, cu cantități de apă însemnate și vânt puternic.
„În intervalul menționat vor fi intervale în care va ploua în toate regiunile. Ploile vor avea îndeosebi caracter de aversă și mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 15…25 l/mp, iar pe arii restrânse, cu precădere în zonele de deal și de munte, de peste 50…80 l/mp. Temporar vântul se va intensifica în jumătatea de sud a teritoriului și local în vest, nord-vest și centru, în general cu viteze de 40…60 km/h. La munte vor fi rafale de 60…80 de km/h, iar în zona înaltă vor fi precipitații mixte”
În intervalul 28 martie ora 10 – 29 martie ora 12, mai multe zone intră sub incidența unui cod galben de ploi însemnate. Este vorba despre:
- sudul Banatului
- sudul Olteniei
- nord-vestul Munteniei
- sud-vestul Transilvaniei
- Carpații Occidentali și de Curbură
Aici, cantitățile de apă vor atinge 25…40 l/mp și, izolat, chiar peste 50 l/mp.
Zece județe se află sub cod portocaliu de viscol și ploi abundente. Conform ANM:
„În intervalul menționat, în județele Mehedinți, Gorj și Vâlcea și în zona de munte a județelor Caraș-Severin, Hunedoara, Alba, Sibiu, Brașov și Argeș va ploua abundent. Mai ales prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 50…70 l/mp și local, în special în nordul Olteniei, de peste 80…100 l/mp. La altitudini de peste 2000 m vor fi precipitații predominant sub formă de ninsoare, se va depune strat consistent de zăpadă și va fi viscol puternic, cu rafale de 90…120 km/h”
Vijeliile de vineri vor lovi puternic jumătate din țară. ANM a emis un cod galben de vânt valabil din 28 martie, ora 10, până în 29 martie, ora 06. Zonele afectate sunt:
- sudul Banatului
- sudul Transilvaniei
- Oltenia
- Muntenia
- Dobrogea
Aici, vântul va sufla cu 50…70 km/h. În Carpații Meridionali, sudul Carpaților Occidentali și Orientali, rafalele pot depăși 70…90 km/h.
Capitala și zona de sud a țării sunt, la rândul lor, sub cod portocaliu de vânt. Potrivit ANM, în județele:
- Dolj
- Olt
- Teleorman
- Giurgiu
- Ilfov
- Municipiul București
- Zone joase din Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova
Rafalele de vânt pot ajunge la 70…90 km/h.
„În intervalul menționat, în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, municipiul București, precum și în zona joasă a județelor Vâlcea, Argeș, Dâmbovița și Prahova temporar vântul va avea intensificări cu viteze de 70…90 km/h”
În noaptea de joi spre vineri, vremea capricioasă a provocat deja pagube în Capitală. Mai mulți copaci au fost doborâți de vânt, iar două mașini au fost avariate, potrivit autorităților.
Ca reacție la avertizările meteorologice, ministrul Mediului, Mircea Fechet, a convocat comitetul ministerial pentru situații de urgență. Această decizie vine după emiterea codurilor portocalii și galbene de către ANM.
Autoritățile recomandă populației să evite deplasările neesențiale și să asigure locuințele. ANM avertizează:
„Codul portocaliu de vijelii și fenomene meteo extreme aduce și avertizări de protecție. Evitați deplasările inutile, din cauza vântului riscul căderii de obiecte care sunt purtate de vânt este mare”
Aceste fenomene meteo severe sunt așteptate să se manifeste în perioada 28 martie, ora 10, până în 29 martie, ora 23, cu cele mai intense episoade în sudul și centrul țării, zonele montane și Capitală.
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨