Antrenament pentru cresterea rezistentei la efort

0
28

Prin rezistenta la efort, se intelege capacitatea organismului de a desfasura acte, actiuni motrice cu intensitate uniforma sau variabila pe o perioada cat mai indelungata pana la aparitia fenomenului de oboseala. Dupa modul in care se manifesta atat in activitatea cotidiana cat si in cea de educatie fizica, rezistenta poate fi locala (segmetara) dar si generala, care este cel mai des intalnita, aceasta depinzand de gradul de dezvoltare al marilor functiuni ale organismului: cardiovascular si respirator, precum si a celorlalte functiuni ale organismului, implicate in efectuarea diferitelor categorii de efort.

Bolnavii cardiorespiratori sau cei care au trecut printr-o perioada mai lunga de imobilizare totala sau partiala, ca si un numar mare de persoane sanatoase, dar cu o viata sedentara, au dificultati mai mult sau mai putin serioase in performarea unui efort considerat, chiar in limitele intensitatii obisnuite. Lipsa efortului fizic impusa de boala, desi nu intotdeauna intr-un raport echivalent, cu gravitatea acesteia , va determina la randul ei o serie de perturbari functionale ale intregului organism, si in special dezadaptari cardiorespiratorii, metabolice, musculare. In acest fel, boala in totalitatea manifestarilor sale, nu va fi doar rezultatul unei stari patomorfofunctionale, ci si al dezadaptarii intregului organism, la efortul fizic.

Efortul fizic, s-ar putea defini ca fiind starea contrara repausuluui fizic. Metodele antrenamentului la efort, pentru cresterea rezistentei la efort, sunt variate, cele mai comune fiind:
– mersul este cel mai recomandat pentru inceperea antrenamentului la efort. Mersul are unele avantaje ca procedeu de antrenare: este un exercitiu fiziologic cu automatisme vechi si stabile, este simplu, nu cere explicatii deosebite si nici vreo instalatie speciala, deasemea pune in actiune mari grupe musculare.
– urcatul scarilor si pantelor: progresia se face in numar de trepte ca si in durata urcarii. Acelasi lucru si la mersul in panta:  inclinarea acesteia, distanta si ritmul de mers, sunt parametrii de incarcare a efortului.
– bicicleta ergometrica si covorul rulant, ofera avantajul posibilitatii de dozare cu multa precizie, si in plus chiar de urmarire a modului de comportare al parametrilor cardiorespiratori in timpul efortului; constituie o buna modalitate de antrenament pentru cresterea rezistentei la efort. Progresia efortului se face prin durata, prin incarcarea rezistentei la pedalaj sau prin viteza de derulare a covorului si prin panta acestui covor.
– alergarea este probabil cea mai utilizata metoda de antrenament pentru cresterea rezistentei la efort, mai ales la profilaxie pentru sedentari cat si pentru pacientii cardiopulmonari, ajunsi deja prin antrenament la o aumita capacitate de efort. Ritmul de alergare, nivelul de ridicare al genunchiului, distanta sau durata alergarii, sunt parametrii de crestere ai rezistentei la efort prin aceasta metoda. Alergarea pe loc, are efect la fel de bun ca si variantele alergarii: saritura cu coarda, si saritura cu mingea.
– inotul este o alta metoda eficienta de crestere a rezistentei la efort. Ridica totusi unele probleme in ceea ce priveste dozajul, fiind greu de apreciat, gradul imersiei, marimea efortului fizic la inot, cunostintele de tehnica ale inotului, etc.

Lasă un răspuns