Medicii ORL avertizează: Nu puneți nimic în ureche după un traumatism ușor

Specialiștii în otorinolaringologie recomandă ca, în cazul unui traumatism minor la nivelul urechii, să nu se introducă niciun fel de medicament sau picătură în ureche. Aceștia subliniază importanța consultului medical pentru un tratament adecvat și pentru a evita complicațiile ce pot duce la pierderea auzului.

Pericolul infecțiilor netratate corect

Dr. Adina Popescu, medic primar ORL, atrage atenția asupra riscurilor la care se expun persoanele care își auto-medichează leziunile la nivelul urechii. „Ideea e să nu băgăm nimic în ureche. De obicei, pacienții ajung la camera de gardă după ce își pun picături și vin deja cu leziuni suprainfectate”, explică medicul.

Reclamă

Un timpan fisurat, dacă este tratat corect de către un specialist, are șanse mari de vindecare. În schimb, dacă este lăsat să se infecteze, poate determina supurații repetate și chiar pierderea auzului.

Recuperarea auzului pierdut

Ionuț Ștefănescu, audiolog, explică posibilitățile de recuperare a auzului în cazul infecțiilor cronice: „Aceste infecții pot fi recuperate prin protezare auditivă, în situația în care s-a distrus lanțul de oscioare și componentele care fac urechea medie să funcționeze.”

Medicii recomandă ca, în cazul oricăror simptome neobișnuite la nivelul urechii, precum senzația de aer care intră prin ureche sau durere, să se solicite imediat asistență medicală. Infecțiile cronice ale urechii pot duce la distrugeri serioase la nivelul timpanului și urechii medii, afectând ireversibil auzul.