Schizofrenia

0
63
schizofrenia
schizofrenia

Termenul „schizofrenie” se refera la una din cele mai temute si controversate boli mintale cunoscute. Desi are manifestari specifice, boala poate imbraca manifestari foarte variate de la un pacient la altul si chiar la acelasi pacient, de la un moment la altul.

In general, schizofrenia poate fi stapanita cu tratament adecvat, iar la peste 50% din pacientii care au acces la tratament de specialitate timp de mai multi ani, boala se poate chiar vindeca. Desi cercetatorii si specialistii in sanatate mintala nu stiu ce anume cauzeaza schizofrenia, tratamentele disponibile la ora actuala ingaduie pacientilor sa duca o viata normala atat pe plan profesional cat si familial. Cu toate acesstea, persoanele care sufera de schizofrenie au nevoie de o supraveghere medicala continua, pentru tot restul vietii – intr-o maniera oarecum similara pacientilor care sufera de diabet.

Simptomele schizofreniei

In general, schizofrenia debuteaza in timpul adolescentei sau tineretii. Simptomele se instaleaza treptat, motiv pentru care familia sau prietenii adesea nu remarca instalarea bolii. Ceea ce simte la inceput pacientul este o stare de tensiune, incapacitatea de a se concentra sau dormi, precum si dorinta de a se retrage din viata sociala. Dupa un timp insa, cei apropiati observa ca personalitatea pacientului s-a schimbat. Perfrmantele profesionale, aspectul fizic si relatiile sociale incep sa se deterioreze.

Pe masura ce boala progreseaza, simptomele devin adeseori din ce in ce mai bizare. Pacientul adopta comportamente ciudate, spune cuvinte lipsite de sens si are perceptii neobisnuite. Acasta este debutul psihozei, sau bolii mintale. Psihiatrii pun diagnosticul de schizofrenie atunci cand un pacient a avut simptomele active ale bolii (de ex. un episod psihotic) timp de cel putin doua saptamani, la care se adauga alte simptome colaterale existente timp de cel putin 6 luni. In multe cazuri, pacientii sufera timp de multe luni inainte de a cauta ajutor. Schizofrenia tinde sa aiba o evolutie ciclica, cu perioade de agravare si ameliorare a simptomelor. Aceasta face ca un pacient care sufera de aceasta boala sa para perfect normal intr-o anumita perioada, pentru ca dupa un timp sa nu mai poata gandi logic si sa ajunga pana acolo incat nu mai au nici o idee despre cine sunt ei sau cei din jurul lor. Iluziilie, halucinatiile si tulburarile de gandire sau vorbire devin dominante.

Iluziile sunt ganduri fragmentate, bizare si care nu au nici o baza in realitate. De exemplu, pacientii care sufera de schizofrenie pot ajunge sa creada ca cineva ii spioneaza sau pune la cale sa le faca rau, sau ca cineva le „aude” gandurile, le instila ganduri in minte sau le controleaza simtamintele, actiunile sau impulsurile. Unii pacienti ajung sa creada ca sunt Isus, sau ca poseda puteri si capacitati neobisnuite.

Halucinatiile sunt o alta manifestare a schizofreniei. Cea mai obisnuita halucinatie la pacientii cu schizofrenie este auzirea de voci care comenteaza comportamentul pacientului, il insulta sau ii transmit porunci. Mai pot aparea halucinatii vizuale, cum ar fi vederea unor lucruri care nu exista, sau tactile – cum ar fi perceperea unor senzatii de arsura sau mancarime.

O alta tulburare frecventa afecteaza procesul gandirii in asa fel incat pacientilor le vine foarte greu sa faca asociatii intre diferite ganduri. Ca urmare, ei pot trece de la un subiect la altul total diferit, fara sa realizeze ca ceea ce fac este lipsit de logica. Uneori pot inlocui cuvintele cu sunete sau rime lipsite de sens sau cu cuvinte inventate de ei.

In ciuda acestor simptome, pacientii care sufera de schizofrenie nu sunt cu totul rupti de realitate. Ei stiu, de exemplu, ca omul mananca de obicei de trei ori pe zi, ca noaptea se doarme si ca strazile sunt pentru masini. Aceasta le si permite sa para normali in cea mai mare parte a timpului.

Totusi, boala le afecteaza sever capacitatea de a distinge daca un eveniment sau o situatie sunt reale sau nu. O persoana care sufera de schizofrenie care asteapta lumina verde la semafor nu stie cum sa reactioneze atunci cand aude o voce care le spune: „Mirosi tare urat.” Este aceasta o voce reala, care apartine barbatului din dreapta, sau e ceva ce exista doar in capul ei? Este adevarat sau doar o halucinatie sangele pe care il vede scurgandu-se din colegul de liceu? Aceasta nesguranta adauga la teroarea creata deja de perceptia distorsionata.

Simptomele psihotice ale schizofreniei se pot atenua – perioada in care medicii spun ca pacientul este in remsie. Alte simptome – cum ar fi retragerea sociala, reactiile emotionale inadecvate, apatia extrema etc. – pot insa persista ani de zile, atat in perioadele de remisie, cat si atunci cand psihoza revine – perioada numita de recadere, sau decompensare. Chiar in remisie fiind, pacientii care sufera de schizofrenie pot sa nu fie totusi in stare sa faca lucruri obisnuite, cum ar fi sa se imbrace sau sa se spele cum trebuie. Uneori vorbesc pe un ton monoton si sustin ca nu au deloc trairi emotionale. Ceilalti ii privesc ca fiind ciudati si tind sa ii marginalizeze.

Exista mai multe tipuri de schizofrenie. De exemplu, pacientii ale caror simptome sunt colorate de impresia ca sunt persecutati sunt catalogati ca suferind de „schizofrenie paranoida”; pacientii care sunt incoerenti dar care nu au iluzii sunt inclusi in categoria de „schizofrenie dezorganizata”. Forma cea mai debilitanta de chizofrenie este schizofrenia „negativa”: pacientii cu aceasta forma de boala sunt lipsiti de initiativa, motivatie, interes social, incapabili sa se bucure si sa reactioneze afectiv. Intrucat schizofrenia difera de la un pacient la altul ca intensitate, severitate si frecventa a episoadelor psihotice sau reziduale, multi specialisti folosesc termenul de „schizofrenie” pentru a descrie un spectru de boli cu gravitate variabila. Altii considera schizofrenia ca fiind de fapt un grup de boli inrudite, la fel cum „cancerul” descrie multe boli diferite, dar inrudite intre ele.

Cateva date statistice

Schizofrenia afecteaza ambele sexe in mod egal, insa debutul la femei are loc de obicei cu cinci ani mai tarziu decat la barbati. In populatia generala, cam 150 din fiecare 100.000 de persoane se vor imbolnavi de schizofrenie. Desi este o boala relativ rara, prin faptul ca debuteaza timpuriu in viata si datorita efectelor devastatoare pe plan emotional, familial, financiar etc. pe care le are, aceasta boala este una din cele mai temute afectiuni mintale. schizofrenia tine ocupate ami multe paturi de spital decat aproape oricare alta boala. In SUA, costul schizofreniei este estimat la 30-48 milioane dolari.

Cauze – teorii ale schizofreniei

Exista numeroase teorii privitoare la cauzele schizofreniei, fara insa ca cercetatorii sa poata identifica pana in prezent cauza exacta.

In trecut, cercetatorii psihiatri au emis teoria ca schizofrenia isi are radacinile in greseli de educatie a copiilor. Se credea ca o mama rece, distanta si lipsita de afectiune (numita de acesti teoreticieni „schizofrenigenica”) putea, prin ingrijirea ei inadecvata, sa determine aparitia simptomelor de schizofrenie la copiii ei. Astazi, aceasta teorie este socotita desueta.

Cei mai multi specialisti sunt de parere ca unii mostenesc susceptibilitatea de a se imbolnavi, iar boala este declansata de evenimente exterioare, cum ar fi o infectie virala care produce modificari biochimice in organism, sau o situatie foarte stresanta din viata de adult, sau o combinatie a acestora.

Oamenii de stiinta stiu de mai mult timp ca schizofrenia are tendinta de a aparea in anumte familii, si la ora actuala exista multe studii care sprijina existenta unei componente ereditare in schizofrenie. De exemplu, studii recente indica existenta unui risc de 8-18% de imbolnavire de schizofrenie la copiii care au un parinte ce sufera de aceasta boala – chiar si in cazul in care sunt adoptati de parinti sanatosi mintal. Daca ambii parinti sufera de schizofrenie, riscul copilului creste la 15-50%. Copiii ai caror parinti biologici sunt sanatosi, dar ai caror parinti adoptivi sufera de schizofrenie au un risc de imbolnavire de 1% – risc identic cu cel al populatiei generale.

In cazul gemenilor identici, daca unul sufera de scizofrenie, riscul celuilalt de a se imbolnavi este de 50-60%.

Este important de inteles insa ca schizofrenia nu se mosteneste direct, la fel cum se mosteneste culoarea ochilor. Asemenea multor boli cu componenta ereditara, schizofrenia se manifesta atunci cand organismul trece prin modificarile hormonale si fizice ale adolescentei. Genele sunt cele care guverneaza configuratia fizica si biochimica a creierului. Intrucat aceste configuratii se modifica dramatic in perioada pubertatii si adolescentei, unii cercetatori sunt de parere ca schizofrenia este „dormanta” in timpul copilariei si devine manifesta pe masura ce organismul si creierul sufera modificarile caracteristice pubertatii.

Anumite combinatii genetice inseamna ca cel in cauza nu produce o anumita enzima sau substanta a carei deficienta cauzeaza aparitia unor boli care pot varia de la fibroza chistica pana la (probabil) anumite forme de diabet. Alte combinatii genetice pot insemna ca anumiti nervi nu se dezvolta corect sau complet, generand surnenia innascuta, de exemplu. In mod similar, o sensibilitate determinata genetic poate insemna ca creierul unei persoane cu schizofrenie este mai susceptibil la a fi afectat de anumiti compusi biochimici, sau ca produce cantitati insuficiente sau excesive de substante care sunt necesare pentru pastrarea sanatatii mintale. Factorii declansatori generici pot, de asemenea, afecta dezvoltarea unei parti a creierului la o persoana cu schizofrenie, sau pot provoca aparitia unor probleme in ce priveste modul in care creierul sorteaza stimulii, astfel incat pacientul este coplesit de informatii senzoriale pe care un om normal le suporta fara nici o problema.

Aceste teorii au aparut ca urmare a capacitatii cercetatorilor de a folosi tehnici medicale foarte sofisticate ce le permit sa examineze structura si activitatea creierului. De exemplu:

  • Folosindu-se de imagini computerizate ale activitatii cerebrale, oamenii de stiinta au aflat ca o anumita parte a creierului, numita cortexul prefrontal — parte care guverneaza gandirea si functiile mintale superioare — „se aprinde” la persoanele sanatoase atunci cand li se da o sarcina analitica. Aceasta regiune a creierului ramane insa inactiva la pacientii cu schizofrenie atunci cand li se da aceeasi sarcina. Rezonanata magnetica nucleara (RMN) si alte tehnici de varf sugereaza ca legaturile neuronale si circuitele dintre structurile lobului temporal si cortextul prefrontal ar putea avea o structura anormala sau ar putea functiona anormal.
  • Cortexul prefrontal din creierul unor pacienti cu schizofrenie pare fie sa se fi atrofiat, fie sa se fi dezvoltat anormal.
  • Tomografia computerizata axiala (CAT scan) a identificat existenta unor anomalii subtile in creierul unora dintre persoanele care sufera de schizofrenie. Ventriculii — spatiile pline cu lichid din creier — sunt mai mari la cei bolnavi de schizofrenie.
  • Folosirea cu succes a unor medicamente care interfereaza cu productia cerebrala a unei substante numita dopamina indica existenta fie a unei sensibilitati extraordinare la dopamina, fie a unei productii excesive de dopamina la pacientii cu schizofrenie. Aceasta teorie este intarita de observatia ca pacientii care sufera de boala Parkinson (caracterizata printr-un deficit de dopamina) si care sunt tratati cu medicamente care stimuleaza productia de dopamina pot dezvolta simptome psihotice.

Schizofrenia este similara in multe privinte cu bolile „autoimune” — cum ar fi scleroza multipla si scleroza laterala amiotrofica. Aceste boli apar atunci cand sistemul imunitar isi ataca propriul organism. Ca si in bolile autoimune, schizofrenia nu este prezenta de la nastere, dar se dezvolta in adolescenta sau tinerete. De asemenea, apare si dispare in cicluri de remisii si recaderi, si are o evolutie familiala. Datorita acestor similitudini, oamenii de stiinta sunt de parere ca si schizofrenia ar putea fi o boala autoimuna.

Altii considera ca factorii genetici, autoimuni si infectiile virale actioneaza impreuna pentru a cauza schizofrenia. Genele sunt cele care determina raspunsul organismului la infectia virala. In loc sa se opreasca atunci cand infectia a trecut, genele spun sistemului imun sa continue atacul, dar de data aceasta asupra ueni parti a propriului organism. Lucrurile se petrec la fel si in artrita, unde se crede ca sistemul imun ataca articulatiile.

Genele persoanelor cu schizofrenie pot spune sistemului imun sa atace creierul in urma unei infectii virale. Aceasta teorie ste sprijinita de faptul ca sangele bolnavilor de schizofrenie se gasesc anticorpi specifici creierului. Mai mult, studii efectuate in SUA (la National Institute of Mental Health) au identificat prezenta unor proteine anormale in lichidul care scalda creierul si maduva spinarii la 30% din pacientii cu schizofrenie. Aceste proteine nu au fost identificate la nici una din persoanele sanatoase mintal investigate. Aceleasi proteine sunt prezente la 90% din cei care au suferit de encefalita cu Herpex simplex, o inflamatie a creierului provocata de virusuri care cauzeaza si herpesul sau alte boli.

In fine, unii specialisti suspecteaza o infectie virala in cursul sarcinii. S-a observat ca multi din cei cu schizofrenie s-au nascut iarna tarziu sau la inceputul primaverii. Aceasta se potriveste cu ipoteza ca mamele acestor pacienti au suferit de o infectie cu un virus lent in timpul lunilor de iarna ale sarcinii. Conform acestei ipoteze, virusul trece la fat si provoaca modificari patologice dupa nastere, de-a lungul anilor. In conditiile unei susceptibilitati genetice, infectia virala poate declansa schizofrenia.

Cei mai multi psihiatri considera ca elementele descrise mai sus – predispozitia genetica, influentele din mediu, cum ar fi infectiile virale, factorii stresanti, cum ar fi saracia, precum si abuzul emotional sau fizic – formeaza o constelatie de factori care trebuie luati in calcul atunci cand incercam sa intelegem schizofrenia. Un mediu familial sau social neprietenos, sau dobandirea unor deprinderi social inadecvate pot declansa schizofrenia la cei care au o vulnerabilitate genetica sau pot provoca recaderi la cei care sufera deja de boala. Psihiatrii sunt, de asemenea, de parere ca acesti factori stresanti pot fi contracarati de asa-numitii „factori protectori”. Printre acestia se numara folosirea regulata a medicamentelor antipsihotice, existenta unei retele de suport constituita din familie si prieteni, gasirea unui loc de munca in care pacientul este acceptat si inteles, precum si invatarea deprinderilor sociale si de adaptare necesare pentru a face fata acestei boli.

Tratamente pentru schizofrenie

Psihiatrii au descoperit o serie de medicamente care ajuta la reechlibrarea balantei biochimice. Ele reduc semnificativ halucinatiile si celelalte simptome, ajutand in acelasi timp pacientul sa poata avea o gandire coerenta. ca toate medicamentele insa, si cele antipsihotice au unele efecte secundare si trebuie luate numai la indicatie si sub supravegherea unui psihiatru/medic. In primele saptamani dupa inceperea tratamentului, cand organismul pacientului se adapteaza, pacientul are uneori de furca cu senzatii de gura uscata, vedere incetosata, constipatie si ameteala. Ameteala poate aparea dupa ridicarea brusca in picioare, din cauza scaderii tensiunii arteriale. Aceste efecte secundare dispar de regula dupa cateva saptamani.

Alte efecte secundare pot fi agitatia (care se poate asemana uneori cu anxietatea), rigiditatea, tremuraturile si spasmele sau crampele musculare. Desi deranjante, acestea nu sunt probleme grave si sunt reversibile.

Exista insa si alte efecte secundare care pot fi mai grave si uneori incomplet reversibile, motiv pentru care administrarea lor trebuie facuta numai sub supravegherea unui psihiatru. Unul din aceste efecte secundare se numeste diskinezie tardiva (DT) si afecteaza 20-30% din persoanele care folosesc medicamente antipsihotice. Aceasta diskinezie apare mai frecvent la pacientii varstnici.

DT debuteaza cu tremuraturi ale limbii, ticuri faciale si miscari mandibulare anormale. Ulterior simptomele se pot agrava, mergand pana la miscari de aruncare si rotire continua a limbii, lingerea si pocnirea buzelor, grimase si miscari de mestecare si sugere. In cele din urma, pacientul prezinta miscari spasmodice ale mainilor, picioaerelor, gatului si umerilor.

Majoritatea acestro simptome ating un platou si nu se inrautatesc progresiv. DT atinge forme severe la mai putin de 5% din victimele sale. Daca tratamentul medicamentos se intrerupe, DT dispare in timp la 30% din toti pacientii si la 90% din cei cu varsta sub 40 de ani. Exista dovezi care arata ca DT dispare in timp chiar si la pacientii care continua sa ia medicatia antipsihotica. In ciuda riscului de DT, pacientii cu schizofrenie accepta tratamentul datorita eficientiei sale foare bune impotriva psihozelor terifiante si dureroase caracteristice bolii. La fel de adevarat este insa faptul ca aceste efecte secundare ii determina pe multi pacienti cu schizofrenie sa intrerupa tratamentul contrar sfatului psihiatrului. A convinge un astfel de pacient sa reia/continue tratamentul este ua din cele mai mari provocari pe care medicii psihiatri o au de infruntat.

Se pun multe sperante in noua generatie de medicamente antipsihotice, mai ales ca ele vor fi utile si in cazurile care au devenit rezistente la medicatia traditionala. De asemenea, ele vor avea mai putine efecte secundare si o eficienta sporita in tratarea simptomelor schizofreniei. Unul din cele mai recent intrate pe piata este Clozapine. Acest produs nu pare sa produca DT si s-a dovedit util in multe cazuri pentru care tratamentul traditional se dovedise insuficient. Dezavantajul principal al clozapinului este potentialul sau de a provoca agranulocitoza, o tulburare sangvina ce apare la 1-2% din pacienti si care poate fi fatala daca nu este depistata din timp. Aceasta inseamna ca pacientii tratati cu Clozapine vor trebui monitorizati foarte atent prin teste sangvine periodice, ceea ce va face ca tratamentul sa fie foarte costisitor.

Gratie capacitatii de a diminua halucinatiile, iluziile si tulburarile de gandire, tratamentul medicamentos permite pacientilor sa se poata bucura si de rezultatele terapiei sociale si psihologice. Terapia sociala, care se axeaza pe reinvatarea deprinderilor sociale, se poate administra in cadrul unor sesiuni de grup, in familie sau individual. Aceste tratamente s-au dovedit a avea capacitatea de a reduce riscul recaderilor cu pana la 50%.

Un alt tip de tratament nemedicamentos ce si-a dovedit eficienta este asa-numita terapie familiala psiho-educationala. Ea se bazeaza pe rolul foarte important pe care familia il joaca in viata si recuperarea pacientului cu schizofrenie. Implicarea familiei in tratamentul bolnavului de zchizofrenie devine o practica standard in clinicile de psihiatrie care se respecta. Un studiu recent a aratat ca frecventa recaderilor scade la zero la in primul an de astfel de terapie.

Programele comunitare de sprijinire a acestor pacienti au, de asemenea, un rol important. Ele se bazeaza pe disponibilitatea implicarii organizatiilor comunitare, bisericilor, etc. in asistenta oferita acestor bolnavi.

Desi schizofrenia ramana o boala severa, orizontul viitorlui tinde sa se insenineze.

 

Bibliografie

Ascher-Svanum, Haya and Krause, Audrey, Psychoeducational Groups for Patients with Schizophrenia: A Guide for Practitioners . Gaithersburg, MD: Aspen Publishers, 1991.

Deveson, Anne., The Me I’m Here: One Family’s Experience of Schizophrenia . Penguin Books, 1991.

Howells, John G., The Concept of Schizophrenia: Historical Perspectives . Washington, DC: American Psychiatric Press, Inc., 1991.

Kuehnel TG, Liberman, RP, Storzbach D and Rose, G, Resource Book for Psychiatric Rehabilitation . Baltimore, MD: Williams & Wilkins, 1990.

Kuipers, Liz., Family Work for Schizophrenia: A Practical Guide . Washington, D.C.: American Psychiatric Press, Inc., 1992

Liberman, Robert Paul, Psychiatric Rehabilitation of Chronic Mental Patients . Washington, DC: American Psychiatric Press, 1988.

Matson, Johnny L., Ed., Chronic Schizophrenia and Adult Autism: Issues in Diagnosis, Assessment, and Psychological Treatment . New York: Springer, 1989.

Mendel, Werner, Treating Schizophrenia . San Francisco: Jossey-Bass, 1989.

Menninger, W. Walter and Hannah, Gerald, The Chronic Mental Patient . American Psychiatric Press, Inc., Washington, D.C., 1987. 224 pages.

Schizophrenia: Questions and Answers . Public Inquiries Branch, National Institute of Mental Health, Room 7C-02, 5600 Fishers Lane, Rockville, MD 20857. 1986. Free single copies. (Available in Spanish_”Esquizofrenia: Preguntas y Respuestas”)

Seeman, Stanley and Greben, Mary, Eds., Office Treatment of Schizophrenia. Washington, DC: American Psychiatric Press, Inc., 1990.

Torrey, E. Fuller., Surviving Schizophrenia: A Family Manual . New York, NY: Harper and Row, 1988.

Acest text este tradus si adaptat dupa o publicatie a Asociatiei Americane de Psihiatrie.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.