Din păcate este vorba de Piedone. Decizia autorităților provoacă un cutremur în politică, a fost săltat de polițiie

Cristian Popescu Piedone, actualul șef al ANPC, a fost ridicat marți dimineață de polițiști de la un hotel din Mamaia Nord, unde era cazat, în cadrul unei acțiuni a procurorilor DNA care vizează suspicuni de divulgare de informații confidențiale. Perchezițiile au avut loc simultan în Ilfov, Sinaia și Constanța, inclusiv la locuința personală a lui Piedone.
A fost săltat de poliție după ce ar fi anunțat un operator economic din Sinaia că urmează să aibă loc un control
Surse judiciare citate de Antena 3 CNN susțin că Piedone ar fi informat un agent economic din Sinaia despre un control ANPC ce urma să aibă loc în 7 martie, oferindu-i astfel posibilitatea de a se pregăti în avans. La doar o zi după inspecție, Piedone a publicat pe TikTok o postare în care lăuda firma vizată, potrivit acelorași surse.
Procurorii îl cercetează pentru „folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii”. După percheziții, Piedone urmează să fie adus la sediul central al DNA din București pentru audieri.
Cristian Popescu Piedone conduce Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor din februarie 2025, fiind numit în funcție de fostul premier Marcel Ciolacu. A devenit rapid o prezență foarte vizibilă pe rețelele de socializare, în special pe TikTok, unde are peste 1,1 milioane de urmăritori.
În ultimele luni, Piedone a apărut constant în înregistrări video virale în timp ce conducea personal controalele ANPC în diverse locații din țară. Cele mai populare clipuri sunt cele realizate la KFC – cu 9 milioane de vizualizări – și McDonald’s – cu 8,4 milioane. O parodie în care apărea Dorian Popa a ajuns și ea la 6,7 milioane de vizualizări.
Practica de a filma și posta intervențiile în timp real a atras critici din partea juriștilor, care au ridicat semne de întrebare privind legalitatea implicării directe a șefului ANPC în aceste descinderi. Inclusiv premierul Ciolacu i-a atras atenția public:
„E prea multă publicitate și este asociată cu publicitatea personală. Să rămână în fișa postului.” – Marcel Ciolacu
Un alt critic vocal al activității lui Piedone a fost Nicușor Dan, care, în perioada când era primar general, a descris comportamentul acestuia ca fiind „un pic de exces”. Reacția lui Piedone nu a întârziat:
„Eşti o loază mincinoasă de care mi-e mai scârbă ca de gândacii descoperiţi prin dulapuri şi frigidere! Un parazit care parazitează grav Bucureştiul” – Cristian Popescu Piedone, 6 aprilie
Pe lângă acțiunile recente ale DNA, numele lui Cristian Popescu Piedone apare și într-o investigație jurnalistică publicată de G4Media în aprilie 2024. Potrivit jurnaliștilor, în jurul lui ar gravita o „caracatiță” formată din 46 de persoane – rude, apropiați și interpuși – care dețin sau împart funcții publice, contracte și influență, multe dintre acestea rămase din perioada în care Piedone a fost primar în sectoarele 4 și 5.
Întrebat despre aceste informații, Piedone le-a spus reporterilor:
„Trimiteți-mi cele 46 de nume oficial sau pe WhatsApp, să le dau în verificări și să vă trimit răspunsul.” – Cristian Popescu Piedone
Descinderile făcute marți dimineață de procurorii DNA nu sunt primele controverse legate de activitatea lui Piedone în funcții publice. Fostul edil a mai fost implicat anterior în dosare și anchete, dar această acțiune vizează o faptă concretă – anume, divulgarea unor date confidențiale către un operator economic înainte de un control oficial al ANPC.
Momentan, ancheta este în derulare, iar Cristian Popescu Piedone urmează să fie audiat la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție din București.
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨