Ilie Bolojan, presiune în Coaliție: amenințări cu demisia și tensiuni politice

Premierul Ilie Bolojan ar fi folosit amenințarea cu demisia în aproape fiecare ședință a Coaliției, pe fondul tensiunilor legate de măsurile de austeritate.
Surse politice afirmă că PSD blochează constant o parte dintre inițiativele sale, iar USR profită atacând atât PSD, cât și PNL, speculând ideea unor posibile alegeri anticipate.
Dumitru Dragomir: „Bolojan este carne de tun”
Invitat la emisiunea Profețiile lui Don Mitică, fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a comentat contextul internațional și situația politică din România:
„A căzut guvernul francez, Macron e în joc de glezne, iar Germania e aproape de recesiune. Buba începe de la ăștia care ne conduc și ne dau lecții.”
Dragomir l-a descris pe premier ca fiind expus și vulnerabil:
„Bolojan este carne de tun. Nu știu prin ce conjunctură a ajuns aici, dar a ajuns pentru că avea o cotă de încredere de peste 65%. Dacă l-a vrut populația, de ce să-l dai afară după două luni? Lăsați-l să vedem ce face!”
El a adăugat că Ilie Bolojan ar putea decide singur să se retragă după ce își finalizează mandatul impus din exterior:
„Depinde de el. S-ar putea, după ce implementează ce i-au spus cei de afară, să se retragă. Poate cere o funcție undeva, să fie ferit de probleme.”
Într-o comparație plastică, Dragomir a vorbit despre situația oamenilor din România:
„Populația României e ca bivolii din Africa: intră în apă știind că sunt crocodili, dar merg pentru hrană. O parte se sacrifică. Asta se întâmplă acum cu noi.”
El a mers mai departe și a făcut o predicție legată de scena politică:
„Dacă PSD, PNL și UDMR renunță la guvernare, țara nu-și revine în 20 de ani. Dar, categoric, AUR va ajunge la putere, fie cu PSD, fie cu PNL, într-un an de zile.”
Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a reacționat la declarațiile frecvente ale premierului, spunând că amenințarea cu demisia nu poate fi folosită ca mijloc de presiune politică:
„Fluturatul demisiei nu e o abordare constructivă. Demisia nu trebuie folosită ca șantaj politic și nici pentru a pune presiune pe Curtea Constituțională.”
Grindeanu a insistat că hotărârea CCR privind modificările pensiilor magistraților trebuie să rămână în afara influenței politice. Acesta a subliniat și că își dorește reguli similare celor aplicate în alte state europene în ceea ce privește pensiile din magistratură.
Întrebat direct dacă își va da demisia în cazul în care Curtea Constituțională respinge proiectul legat de pensiile speciale ale magistraților, Ilie Bolojan a evitat un răspuns tranșant:
„Haideți să vedem ce va decide Curtea Constituțională! Consider că proiectul respectă aspectele de constituționalitate, am ținut cont de deciziile anterioare ale Curții.”
Premierul a precizat că Guvernul are obligația de a corecta ceea ce el a numit „nedreptăți acumulate” și de a restabili echilibrul între diferitele categorii de pensionari:
„Pentru a lua decizii similare și în alte domenii, un guvern trebuie să aibă legitimitate și încrederea cetățenilor.”
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨