Maria Folea, prima soție a lui Robert Lupu, rupe tăcerea. „M-am gândit că eu urmez”

Maria Folea, medic psihiatru din Iași, a trăit 12 ani într-o relație marcată de frică, abuz și teroare. A fost prima soție a lui Robert Lupu, bărbatul cunoscut ulterior drept criminalul din Cosmopolis.

L-a cunoscut când avea doar 15 ani, iar el 20, într-o perioadă în care accesul în licee era liber. El a abordat-o cu flori și cu o curiozitate aparent inofensivă, însă de acolo a început un lung șir de abuzuri.

Mecanismele de control au apărut devreme

„Povestea mea cu acest domn a început în 1995-1996, când aveam 15 ani, iar el 20. L-am cunoscut în liceu. Pe vremea aia nu erau restricții: intra cine voia, ieșea cine voia. Așa agăța copile. Pe mine m-a abordat cu floricele, m-a întrebat la ce clasă sunt, iar apoi a tot început să mă caute”

Comportamentul de control și manipulare s-a instalat repede. Era nevoia obsesivă a lui Robert de a ști tot: unde e, cu cine vorbește, ce face.

„Accesele de impulsivitate și controlul psihologic au început devreme. Nu era doar gelozie, era o nevoie bolnăvicioasă de a ști totul despre mine. Încet, dar sigur, mă izola de lume.”

A fost o relație în care izolarea emoțională și frica au devenit constante. Deși episoadele de violență fizică nu erau zilnice, ele existau.

„Au fost cam zece episoade de violență în 12 ani. Nu erau lovituri zilnice, dar îmi mai trăgea câte o palmă, destul de puternic. După fiecare episod, își cerea scuze și încerca să minimalizeze: ‘Asta nu e bătaie. Bătaie e când ajungi la spital’.”

Mai grele decât palmele au fost episoadele de teroare psihologică.

„Îmi era mai teamă de jocurile psihologice decât de violența fizică. Făcea lucruri la limita legii. Venea la ușa apartamentului, băga beţe de chibrituri ude în gaura cheii, care se umflau şi făceau yala respectivă de nefolosit. Mai scotea siguranțele de pe scară, să rămânem fără curent, mă ținea într-o continuă tensiune. Mă ameninţa că îi spune tatălui meu.”

Relația lor era hrănită de frică și control. Orice tentativă de a rupe legătura era urmată de un val de presiune.

„Inițial părea că acceptă. După două-trei zile începeau dramele: scrisori, amenințări. Mă amenința că mă omoară pe mine și familia mea. Îmi povestea cum o va face.”

Un moment care a marcat profund relația a fost moartea pisicilor Mariei, ucise de Robert, arătând că nu se limitează doar la amenințări.

Mai târziu, când Maria era la facultate, Robert a reapărut. I-a oferit o cană cu cafea care conținea zece comprimate de diazepam.

„Mi-a dat o cană cu cafea. Când am vrut să beau, mi-a smuls-o din mână și a băut-o el. După câteva minute, mi-a spus: ‘Aia era pentru tine. Erau zece comprimate de diazepam dizolvate.’”

Maria a sunat imediat la ambulanță, iar el a ajuns la spital. Episodul nu s-a încheiat acolo. Robert a apărut la cabinetul Mariei sub identitate falsă.

„În momentul în care asistenta mi-a spus că a venit domnul Lupu, am înțeles cine e. Am încercat să păstrez o atitudine profesională. După consultație, abia când am ajuns acasă, m-au apucat tremurăturile.”

După ani de frică și coșmaruri, Maria Folea a simțit eliberarea abia când a aflat că Robert s-a sinucis.

„Fratele meu mi-a trimis link-ul în care scria că era căutat. Mi-am propus ca a doua zi, duminică, să mă duc la poliţie, dacă nu îl vor prinde. M-am gândit că eu urmez. Că are o listă undeva şi că va veni după mine. Mai târziu, în aceeaşi seară, am aflat că s-a sinucis. Am simțit că mi s-a luat o piatră de pe inimă. Îmi pare rău pentru fata care a fost ucisă, pentru familia ei. Şi pentru familia lui, că nu ei sunt de vină că el era psihopat.”

Maria a vorbit despre modul în care acești oameni își ascund adevărata față, dar și despre stigmatizarea victimelor.

„Părinții trebuie să fie suficient de apropiați încât copilul să poată spune orice, fără teamă. Fetele, la rândul lor, trebuie să înțeleagă că acești bărbați toxici știu să se muleze pe vulnerabilitățile lor.”

Maria atrage atenția asupra tendinței periculoase de a învinovăți victimele.

„Am trăit pe pielea mea stigmatizarea. În loc să căutăm vinovați în victime sau în familiile lor, trebuie să înțelegem gravitatea acestor abuzuri. Nimeni nu e pregătit să prevină astfel de tragedii, iar autoritățile sunt adesea neputincioase în fața lor. Nu ai cum să controlezi aşa ceva.”

Fără să caute să dea lecții, fără să se impună ca voce publică, Maria Folea a vorbit simplu și direct despre coșmarul ei, fără exagerări și fără cosmetizări.