Milioane de pensionari vor primi mai mulți bani la pensie. Se aplică din luna aprilie

Data actualizării: 6 martie 2025

Pensionarii din România vor primi mai mulți bani la pensie începând cu luna aprilie, în urma procesului de Mică Recalculare. Aproximativ 1.000.000 de persoane ar putea beneficia de creșteri cuprinse între 100 și 250 de lei, în funcție de veniturile nepermanente obținute în timpul activității profesionale.

Creșterea pensiilor prin Mică Recalculare

Cei care au avut venituri suplimentare precum sporuri, ore suplimentare sau prime pot primi sume mai mari, dacă aduc adeverințele necesare la casele de pensii teritoriale. Acest proces, început pe 1 septembrie, presupune reanalizarea dosarelor pentru a include veniturile nepermanente care nu erau luate în calcul în legislația anterioară.

„Este vorba, din simulările pe care le-am avut, de 150 – 200 chiar şi 250 lei. Dacă a avut un nivel de salarizare mare şi dacă planul a fost depăşit substanţial faţă de salariul de încadrare cu care e înscris în carnetul de muncă, pentru acordul global media este în general peste 100 lei în plus la pensie.”

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice, pentru Observator.

Procesul este unul complex, deoarece fiecare dosar trebuie verificat individual, iar formula de calcul trebuie aplicată cu exactitate. Pensionarii trebuie să fie atenți atunci când depun documentele, deoarece în unele cazuri recalcularea poate duce chiar la scăderea pensiei.

Citește și:

„Sume mici vor primi şi cei care au avut de-a lungul timpului venituri nepermanente: sporuri, ore suplimentare, prime, premii și al 13-lea salariu. Pe vechea legislaţie nu erau luate în calcul. Aceste sporuri nu influenţează semnificativ cuantumul pensiei. Estimăm ca în luna martie să emitem primele decizii de recalculare.”

Daniel Baciu, președintele Casei Naționale de Pensii Publice.

Cum pot pensionarii beneficia de creșterea pensiei?

Pensionarii au timp până la 1 martie 2025 să depună documentele care dovedesc aceste venituri suplimentare. Aceste adeverințe pot fi obținute de la fostul loc de muncă sau prin intermediul unor firme specializate. Totuși, costurile percepute de aceste firme ar putea depăși suma cu care pensia va crește, ceea ce face ca această variantă să nu fie întotdeauna rentabilă.

Veniturile care pot fi luate în calcul pentru recalculare includ:

  • ore suplimentare;
  • sporuri specifice;
  • indemnizațiile pentru muncă nenormată;
  • alte sporuri nepermanente pentru care s-a datorat CAS;
  • plata în acord, cu bucata sau în regie;
  • diverse premii în bani acordate periodic sau pentru realizări deosebite.

Pe lângă Mică Recalculare, pensionarii cu venituri reduse vor primi un sprijin financiar suplimentar din partea Guvernului. Premierul Marcel Ciolacu a anunțat că aceștia vor primi 800 de lei în două tranșe, iar primele plăți vor fi efectuate înainte de Paște.

„Am decis în coaliţie acordarea unui sprijin financiar de 800 de lei, în două tranşe, pentru pensionarii cu venituri reduse. Cer tuturor miniştrilor cu atribuţii să înceapă să redacteze cadrul legal ca să adoptăm repede această măsură, iar primii bani să ajungă la cei care au nevoie înaintea Paştelui.”

Marcel Ciolacu, premierul României.

Plata pensiilor și a sprijinului financiar se va face în două tranșe. Cei care primesc pensia prin poștă vor fi primii care își vor încasa banii, începând cu 1 aprilie.

Citește și:
🔹ATENȚIE!
Conținutul publicat pe doctorulvostru.ro poate fi preluat doar în limita a 500 de caractere, cu menționarea sursei și link activ. Orice utilizare neautorizată reprezintă o încălcare a Legii nr. 8/1996 privind dreptul de autor și va fi sancționată conform legislației în vigoare. 🚨