Temperatura optimă pentru funcționarea creierului: sfaturile neurochirurgului Vlad Ciurea
Medicul neurochirurg Vlad Ciurea a explicat recent care este temperatura optimă la care creierul uman funcționează corect. Acesta a subliniat faptul că temperaturile ridicate pot afecta serios întreg organismul, inclusiv respirația, digestia și pielea.

Canicula afectează întreg organismul
Specialistul a menționat că, în mod normal, creierul funcționează optim într-un mediu cu temperaturi cuprinse între 22 și 24 de grade Celsius. Din păcate, în perioadele de caniculă, temperaturile pot să depășească cu mult aceste valori, ceea ce duce la o funcționare deficitară a organismului.

Reclamă

„Se consideră că noi funcționăm la nivel temperat. Deci temperatura pe care o avem, fiziologică, în mediu, în România, la care putem funcționa perfect, este acest interval de 22…24 de grade. Acolo putem funcționa în condiții bune. Nu putem compara populația României cu populația din Golf, de exemplu, sau din țările arabe care reacționează mult mai bine”, a precizat dr. Vlad Ciurea.

Sfaturi pentru protecția împotriva caniculei
Pentru a preveni efectele negative ale caniculei asupra organismului, medicul a oferit câteva recomandări simple, dar eficiente. În primul rând, este indicat să evităm expunerea la soare în orele de vârf ale zilei. Dacă totuși este necesar să ieșim din casă, protejarea capului cu pălării albe și consumul de lichide sunt esențiale.

„Dar dacă trebuie să ieșim afară, trebuie să ne protejăm în general capul, cu aceste pălării albe care ne fac foarte bine și să bem lichide și să nu stăm mult în soare puternic. Pentru că substanța aceea nobilă, substanța cerebrală, va fi expusă acestei călduri excesive și orice persoană înțelege că această căldură excesivă, când am intrat într-o cameră caldă, caldă, caldă, tot organismul suferă. Dar căldura perpendiculară asupra craniului, a cutiei craniene, a pielii capului, asupra firului de păr și asupra creierului este ca și cum l-am expune la un cuptor”, a concluzionat dr. Vlad Ciurea.