Onicomicoza – boala a unghiilor

0
52
onicomicoza
onicomicoza

Onicomicozele sunt afectiuni ale unghiilor produse de agenti micotici, care se cantoneaza la nivelul lamei unghiale ducand in final la deformarea si chiar distrugerea unghiei.

Aceste afectiuni sunt produse mai ales de dermatofiti, dar pot fi implicate si levuri din genul candida. Imbolnavirea unghiei se face prin autoinoculare de la un alt focar micotic (de exemplu de la nivelul pielii), sau prin folosirea la manichiura/ pedichiura de instrumente contaminate sau mai rar, de la nivelul solului.

In multe cazuri, afectarea unghiala din cadrul onicomicozelor este insotita de micoza mainii sau a piciorului, dar nu este o conditie obligatorie.

Onicomicoza afecteaza atat unghiile de la maini cat si cele de la picioare, dar este mai frecventa la nivelul membrelor inferioare, mai ales la nivelul degetelor 1 si 5. Incepe intai la o singura unghie, dar netratata se poate extinte la toate unghiile.

Cum ne dam seama ca suferim de onicomicoza? Vom observa ca unghia afectata isi schimba culoarea, ea devenind alb-galbuie, incepe sa se ingroase si sa devina friabila.

Afectiunea debuteaza la nivelul partii libere a lamei unghiale si incet, incet se extinde spre capatul proximal (dinspre deget), iar lama unghiala incepe sa se desprinda de patul unghial. In cazul unei candidoze unghiale procesul incepe de la baza unghiei spre varf, iar culoarea se modifica spre cenusiu.

Onicomicozele unghiilor de la nivelul membrelor inferioare sunt favorizate si de anumite stari patologice care produc insuficienta circulatorie si tulburari distrofice la acest nivel.

Chiar daca modificarile unghiilor ne sugereaza o afectiune de acest gen, diagnosticul corect este pus de medicul dermatolog dupa un examen micologic.

Tratamentul onicomicozelor este de lunga durata, se poate intide pe cateva luni chiar un an in cazul afectarii unghiilor membrelor inferioare.

Trebuie avuta in vedere o igiena cat mai corecta a unghiilor, sa incercam sa limitam procesul patologic prin folosirea la manichiura/ pedichiura de instrumente diferite la unghiile bolnave fata de cele sanatoase. De asemenea, papucii si pantofii trebuie dezinfectati pe cat posibil.

Ca si tratament exista o gama larga de produse antimicotice de uz local, care se pot folosi cu succes, daca pacientul are rabdarea necesara. Atentie insa, pentru a diagnostica corect afectiunea prin examen micologic, nu trebuie folosit la nivelul unghiilor afectate nici un fel de produs antifungic timp de 7 zile.

In ceea ce priveste tratamentul oral, el trebuie folosit numai la indicatia medicului si supravegheat prin controale repetate datorita reactiilor adverse, mai ales de la nivel hepatic.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.