Unghia incarnata – cauze, consecinte si metode de tratament

0
67
unghia incarnata
unghia incarnata

Unghia incarnata este un motiv frecvent de consult dermatologic sau chiar chirurgical. In marea majoritate a cazurilor, urmarea prezentei unghiei incarnate este aparitia unui botriomicom la nivelul repliului unghial, intre unghie si portiunea carnoasa a degetului.

Botriomicomul este o tumoreta hipervascularizata carnoasa, denumita si granulom piogenic sau granulom inflamator hipertrofic. Acest botriomicom apare dupa un traumatism minor. Bogatia in capilare de neoformatie ca si sangerarea la cea mai mica atingere, au facut ca aceasta formatiune sa fie incadrata la angioame.

Botriomicomul se prezinta ca o mica ridicatura rosie de la cativa milimetri la 1 cm inaltime, burgeonata. Cel mai frecvent intalnit botriomicom este cel de la nivelul degetelor mari de la picioare, ca urmare a unghiilor incarnate. Nu este insa o regula ca unghia incarnata este apanajul halucelui (degetul mare de la picior). Unghiile incarnate pot sa fie si la alte degete. Dar proportia covarsitoare a unghiilor incarnate este la picioare si nu la palme si mai ales la haluce.

Cauza cea mai frecventa o reprezinta curbura transversala accentuata a unghiei, taierea unghiilor foarte scurt si cu colturi ascutite, folosirea unor instrumente nesterile in saloanele de pedichiura, purtarea unor pantofi prea stramti, cu varf ascutit si eventual cu toc inalt, astfel ca presiune maxima de sprijin sa fie la nivelul degetelor si sa nu fie distribuita in mod cat mai egal pe toata planta. Tot mai des este intalnita aceasta afectiune la copiii si tinerii care folosesc role cu patine, fara ca sa isi protejeze in mod corespunzator degetele prin purtarea unor sosete sau ciorapi.

Exista insa si patologii osoase, reumatismale, care deformeaza degetele de la picioare si unghia incarnata este o consecinta a acestora. Ceea ce acuza pacientul este o senzatie initiala de disconfort, de durere locala la nivelul repliului unghiat, cu tumefiere in orele urmatoare si aparitia acelui botriomicom, descris mai sus, a unui perionixis lateral.

Daca nu se iau masurile necesare indepartarii acestui botriomicom in stadii incipiente, se va ajunge la suprainfectarea zonei respective si inflamarea accentuala a intregului deget, insotita de dureri importante si care pot chiar impiedica mersul sau purtarea unei incaltaminti.

Indepartarea repliului unghial va permite evidentierea incarnatiei unghiei, evidentierea acelei mici bucati din unghie care practic sta infipta in masa carnoasa care imbraca osul degetului. Daca este posibil ca aceasta aschie unghiala sa fie taiata, evolutia locala spre vindecare este rapida.

Din pacate, cazurile care se prezinta la dermatologie, sunt de mult depasite si datorita procesului inflamator insotit de supuratie si durere intensa, nu mai este posibila rezolvarea simplista.

In marea majoritate a cazurilor venite la consult dermatologic, singura posibilitate de tratament presupune o mica interventie chirurgicala, de indepartare a coltului de unghie care face probleme. Aceasta implica anestezie locala si indepartarea cu foarfeca sau bisturiu a zonei inflamate sau electroexcizia ei.

In cazuri mai putin grave si la copil, se poate folosi aplicarea fenolului, care realizeaza practic o ardere a tesutului carnos crescut in exces in repliul unghial. Aceasta este o alegere in cazul unor persoane debile sau de varste mici, deoarece anestezia locala la nivelul degetelor este neplacuta, dureroasa.

Indiferent de metoda aleasa, se indeparteaza atat tumoreta dar si cauza care a dus la formarea ei, respectiv acel colt de unghie care este infipt in carne.

Sunt utile curele de antibiotic, atat pe cale sistemica, dar si local. Solutiile dezinfectante sunt obligatoriu de utilizat atat inainte de interventie dar si dupa indepartarea botriomicomului.

Din pacate, sunt recivide care necesita reluarea intregului arsenal terapeutic.

Masurile simple de igiena, spalatul zilnic al picioarelor, purtarea unor incaltari adaptate conformatiei piciorului, taierea corecta a unghiilor – sunt de natura sa rezolve aceasta problema dureroasa a unghiilor. Este indicat ca unghiile sa fie taiate drept si sa fie mai lungi, sa depaseasca doar cu 1 mm marginea carnoasa, pentru a nu mai permite infundarea unghiei in patul carnos.

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.